E bine să ai un model în viaţă?

                                           "VISELE DEVIN REALITATE DOAR DACĂ AVEM CURAJUL SĂ LE URMĂM"

                             Scriu acest articol, deoarece la şcoală ni se cere să facem eseuri în care să vorbim despre modelul nostru în viaţă şi ceea ce ne-a determinat să-l alegem. De fiecare dată când mi se cere să scriu despre acest subiect îmi este greu, fiindcă nu am un model în viaţă.

                             Săptămâna trecută, am dat test la psihologie şi ultima cerinţă arăta în felul următor: redactaţi un eseu de o jumătate de pagină în care să precizaţi modelul vostru în viaţă şi ceea ce v-a determinat să îl alegeţi. Când am văzut despre ce sunt nevoită să scriu ,m-am întrisat, dar am răspuns în felul următor: Eu nu am un model în viaţă. Nu sunt copia nimănui. Nu vreau să-mi construiesc viitorul în funcţie de alegerile altei persoane. Cred că Dumnezeu mi-a dat în acestă viaţă un drum, un drum UNIC în care nu sunt nevoită să mă ghidez după exemplul nimănui. Eu sunt propriul meu model. La rândul meu, nu vreau să fiu exemplul nimănui, deoarece eu sunt eu, iar tu eşti tu!

                             Din punctul meu de vedere, nu este bine să ai un model după care să te ghidezi în viaţă... Nu există două persoane care să arate la fel, care să gândească la fel şi care să acţioneze la fel...deci, de ce ţi-ai dorii un model? Nu este mult mai plăcut ca atunci când ajungi unde îţi doreşti, să îţi poţi spune: Am reuşit, iar singurul căruia trebuie să-i mulţumesc sunt  EU!